Ieri mi s-a întâmplat o chestiune interesantă. Ieșisem de la World Class Downtown și mă îndreptam spre intersecția Victoriei cu Dacia.
La un moment dat, în dreptul intrării de la Eden, m-am trezit lângă mine cu o domnișoară zâmbitoare. Nu fusesem atent, așa că m-a luat prin surprindere:
– Bună!
Inițial, am crezut că este din provincie și caută o adresă.
– Bună, i-am replicat.
– Iartă-mă că te deranjez. Vreau doar să-ți spun că-mi plac articolele tale și că le citesc cu plăcere, mi-a spus ea cu un zâmbet larg.
– Mulțumesc. Mă bucur să aud asta.
– Și comentariile…
A fost momentul în care a dat ochii peste cap a … ‘mamă, mamă’.
– Recunosc, uneori mă surprind și pe mine.
– Am vrut și eu să comentez, dar m-am abținut.
– De ce?
– Mi-a fost jenă. Știi, mă tot chinuie o problemă de ceva vreme și mi-e rușine să discut despre asta.
– Dacă tot m-ai prins…
– De fapt este o întrebare.
– Ascult!
– Poți să transformi un fustangiu într-un băiat de casă?
– Da!
În momentul ăla, zâmbetul i-a înghețat pe față, iar în ochii ei am zărit o câmpie de un verde intens.
– Deci asta înseamnă să te uiți că oaia-n panta, mi-am spus în gând.
– Ngh… a bombănit ea.
– Scuze, nu am vrut să îți produc reacția asta. Te rog să respiri și mai ales să încerci să nu-ți înghiți limba, Nu de alta, dar imaginea unui chelios care ține o domnișoară de limbă pe Calea Victoriei, ziua în amiaza mare, nu știu cum ar da, i-am spus zâmbind.
– Păi nu mă așteptam la răspunsul ăsta… Nu de la tine!
– Hai să-ți spun un lucru. Un lucru testat pe propria piele. Mă vezi, da?
– Da.
– Cum crezi că sunt eu? Fustangiu/jucător sau băiat de casă?
– La cum scrii, sigur băiat de casă.
– Parțial adevărat! Vezi, niciun bărbat nu este doar una sau cealaltă. Și eu am avut perioade în care am fost jucător, chiar dacă la bază îmi doream o relație.
– Și? De ce nu ai avut?
– Pentru că nu eram pregătit. Ieșim dintr-o relație nasoală și eram la terapie. Așa că am preferam să evit să intru în alte relații până când nu mă repar. Ar fi fost aiurea să distrug femei nevinovate, nu crezi?
– Ai dreptate, dar…
– O secundă. Perioada aia a durat aproape un an, timp în care chiar nu am fost abstinent. Iată deci că un bărbat poate fi și de casă și fustangiu pe parcursul vieții.
– Nu m-am gândit niciodată la asta.
– Mai este un aspect. Crezi că există vreun bărbat care să nu-și dorească o relație?
– O daaaa. Aici sunt sigură.
– Eu sunt sigur că nu există. Sigur, există sindromul Don Juan, însă doar 5% dintre bărbați rămân în el pentru o perioadă mai lungă de timp. Iată că vorbim despre un segment situat aproape de marja de eroare.
– Eu credeam că lupul își schimbă părul, dar năravul ba!
– E adevărat. Pe de altă parte, pentru ca vorba asta să fie valabilă, trebuie să stabilim mai întâi care este năravul lupului?
– Ce vrei să spui? – m-a întrebat ea făcând ochii mari.
– Trebuie să înțelegi care sunt motivele care-l mână pe un bărbat să fie de casă sau fustangiu.
– Nevoile?
– Ele pot sta la bază, însă pot fi aceleași.
– Nu înțeleg.
– Uite, să-ți dau un exemplu citit chiar ieri la Matthew Hussey. Omul este autor, blogger și coach în State. Ca mine, doar că la nivel mondial. Omul dă un exemplu foarte tare de nevoi comune și la jucător și la băiatul de casă. Hai să ne imaginăm 3 nevoi ale fustangiului…
– De acord…
– Dacă ne gândim bine, el are parte de variație, da? Doar cunoaște mai multe femei, are parte de experiențe diferite etc… Ce mai are?
– Aventură?
– Grupa mare! În viața lui există la greu infuzii de nou și de neprevăzut. Corect?
– Da.
-Ce mai are? Validare?
-Sigur.
-Este dorit de femei. Asta îl validează ca bărbat. În plus, se simte important. Corect?
-Îhî.
-Buuun. Acum să vedem cum stau nevoile astea la băiatul de casă. Are el parte de variație?
– Are?
– Are! Doar că este înăuntrul relației. Gândește-te că intri într-o relație. Practic, fiecare zi îți aduce ceva nou. Corect?
– Corect.
– Are parte de aventură?
– Până la un punct.
– Depinde unde pune punctul ăla. Însă are, nu putem spune că nu.
– Așa e.
– Are parte de validare?
– Aici m-ai pierdut.
– Nu. Gândește-te bine. Fustangiul își extrage validarea de la mai multe femei. Se simte dorit, nu și iubit. Băiatul de casă se simte iubit, deci are parte la rândul lui de validare, doar că este o validare complexă de data asta. Poate exista o validare mai mișto ca ‘te iubesc’?
– Nu.
– Vezi? Amândoi își împlinesc aceleași nevoi, însă într-un mod diferit. Ce îi diferențiază? Decizia.
– Nu m-am gândit niciodată la asta.
– E normal să fie așa. Uneori, e mai simplu să credem în clișee.
– Da, ai dreptate. Și totuși, când intervine schimbarea?
– Simplu. Atunci când întâlnește femeia pe care o caută dintotdeauna.
– Adică?
– Adică acea femeie care aduce valoare în viața lui. Mișto spune Hussey treaba asta.
– Valoare?
– Aici nu refer la bani. Nu are legătură cu banii. Valoare poate însemna multe lucruri – de la iubire și până la împlinire. Fiecare înțelege asta în felul propriu.
– Wow.
A fost momentul în care interlocutoarea mea a picat serios pe gânduri.
– Vezi? Aici greșesc multe dintre femei. Nu se întreabă ce pot aduce ele în viața unui bărbat. În schimb, așteaptă ca bărbatul să aducă totul în viața lor. De la soluții la toate problemele lor și până la iubire, stabilitate, atașament, responsabilitate, implicare etc. Aici se rupe firul!
Așa că, exceptând cazurile de avarii grave, dacă dai peste un jucător, încearcă să-l cunoști bine. S-ar putea să fie un băiat de casă aflat într-o perioadă de (re)construcție. Să nu te mire dacă pică în limbă după tine. Nu e obligatoriu să fie vrăjeală. Chiar se poate întâmpla să te considere femeia care aduce valoare în viața lui. Știi ce face atunci?
– Se potolește?
– Bingo!
– Interesant. Iartă-mă, te-am reținut mult, dar a meritat.
– Nu e panică. Mi-a făcut plăcere.
Ne-am salutat și ne-am văzut de drum. În timp ce mă îndreptam spre casă, m-am gândit la discuția avută. Recunosc, acum câțiva ani nu vedeam lucrurile din această perspectivă. Pe de altă parte, raportându-mă la propria viață, da, chiar pot spune că am fost și băiat de casă și fustangiu. Însă, dincolo de orice etichetare, în fiecare secundă a vieții mele am încercat să fiu om. Ăsta mi se pare cel mai important lucru.
Păreri?
