cuiab

 
registriert seit: 23.05.2010
Cea mai gravă ofensă adusă prostului nu e să-i spui că e prost ci să se convingă şi alţii,dar mai ales el!...că ai dreptate.
Punkte12mehr
Naechstes Level: 
Benötigte Punkte: 188

Iancu Jianu

1973, vara. Intr-o joi. Nu, nu vineri ! Am zis joi, ramane asa. Intru eu pe poarta GEVACOOP-ului si primul de care dau cu ochii : nenea Iancu.

-Ce cauti p-aici?

Eu, vazandu-l la camasa alba am crezut ca-i seful de depozit si, foarte sigur pe mine, raspund:

-Pe dumneavoastra!

-Zaau ? Si ce treaba ai cu mine?

-Pai as vrea sa lucrez si eu in vacanta asta...

-Da' de ce, n-au parintii cu ce te tine? 

-A, nu ! Sa am eu bani de buzunar...

Atunci intoarce capul si striga spre fereastra deschisa a baracii de la poarta:

-Sefu' !

Iese un tip burtos si asudat  cu o batista in mana, stergandu-si fruntea :

-Ce-i, Iancule?

-Uite, manzu' asta a venit sa lucreze ; mi-l dai mie ? Ca la ladite ai detinutii...

Ma intreaba seful:

-Mai mergi la scoala, ma?

-Da, zic eu, dar acum am luat vacanta...

-Ma, ca tine vin in fiecare vacanta si dupa doua-trei zile cine-i mai vede ? Eu n-am nevoie de d-astia care sa-mi incurce locu' ! Cati ani ai ?

-14, la Craciun.

-Aaha ! Pan' la Craciun...ai 13, ma. Ca daca mori maine asa-ti scrie pe cruce !

-Sefu', lasa-l bre incetisor. Da-mi-l mie si pan' la toamna n-o sa plece!

-Si de can' te-apuci ma de treaba ?

-Si de azi...

-Pai deja ai intarziat din prima zi ! Programu-ncepe la sapte si acu-i noua si zece!

-Gata, sefu' ; noi am plecat la treaba ! zice nenea Iancu si ma ia pe dupa umeri tragandu-ma spre largul curtii. Cotim la drepta printre doua stive de lazi si-n capatul aleii un tractor cu remorca, in care doua femei sus in remorca si doua jos incarcau lazi cu sticle.

-Ia zi, cum te numesti

-Nelu.

-Nelu ? Si  io tot Ion ma numesc, da' mie de mic mi se zice Iancu. Si Jianu ! Nu rade, ca nu-i porecla. Asa ma numesc, Jianu Ion ! N-am treaba cu haiducu' !

-Pai nici n-arati mata a haiduc !

Si nu arata. De statura potrivita, usor rotunjor-aveam sa aflu mai tarziu ca are49 de ani, cu un chip rotund ca mingea si jovial. In cateva zile stiam totul despre el : era un om modest cu vorba blanda, sfatos ca un bunic si vesnic glumet, tractorist rutierist dintr-un sat, Prundu, din marginea orasului ce mai tarziu avea sa devina cartier, n-avea vicii - tutun, alcool - sau "apartenenta politica" deci nici nu frecventa "sali de sedinta" ; ba chiar avea o vorba:

--Mai baieti, mai, nu-i in fiecare zi sarbatoare !

-Da' ce, nea Iancule, mata bei numa' la sarbatori ?

-Nu la toate, ca nu toate-s ale mele ! Daca ma numesc Ion de ce sa beau la Sf.Dumitru, daca nici in familie n-am vr-unu' ? Daca nu bei mori ? Zi-mi si mie care-a murit ca n-a baut ca-ti spun eu cati au murit din bautura !

Ii placeau grozav femeile, dar nu se incurca cu vreuna, doar flirturi...

-Asculta la mine, tizule mic : daca te incurci cu vreuna s-a zis cu casa si familia ta !

-Atunci de ce le tii isonul ?

-Nu-i frumos sa nu bagi femeia in seama; mai ales daca te baga ea pe tine ! Dar nici sa o jignesti, daca nu-ti place de ea...Las-o sa se simta bine ; daca vede ca faci pe-a prostu' sau chiar esti prost te slabeste singura. S-asa puteti ramane prieteni pan' la batranete. Si casa sa-ti ramana casa !

Si uite-asa, din vorba-n vorba aflu eu mai multe despre nea Iancu. Avea patru  fete  si trei baieti.

-Da' bine, bre, ce-ti trebuiau atatia copii ? Doi-trei nu-ti ajungeau ?

-Tizule mic, daca femeia mi-a facut patru fete la rand ! Si-a-nceput cu ele ! Cine-mi ducea numele ?

-Ei, bine ! Dupa fete a facut si-un baiat ; nu-ti ajungea ?

-Hehe ! Se  vede ca esti necopt ! Numai D-zeu stie care-i viata omului ! Daca mi se prapadea inainte de-a avea si el un baiat ?

-Auzi, bre, mata ti-ai luat polita ADAS in viu ? Si doua, nu una !

-E, vezi tizule ?! Al treilea nu-i al meu...Intr-o dimineata, cand sa ies din curte sa merg la munca gasesc in fata portii un cos de tei. In cos un copil mic-mic. Strig femeia si-i zic sa-l ia in casa pana seara cand ma-ntorceam si vedeam atunci ce era de facut. Seara ma duc la militie si le spun. Pana gaseau ei pe ma-sa sau pe ta-su a ramas la mine. Au trecut luni de zile si n-au gasit-o nici pe ea dar-mi-te pe el. Atunci l-am infiat eu si i-am pus numele Puiu Adam.

-Pai daca l-ai infiat de ce nu i-ai dat numele matale ?

-I l-am dat, ma : Jianu Puiu Adam !

-Hm ! Puiu Adam ! Ion, Gheorghe, Vasile ce-avea ?

-Vezi ma tizule mic, cand l-am gasit la poarta era un pui de om ; si daca militia n-a gasit-o barem pe ma-sa se cheama ca mi l-a dat D-zeu !

A venit toamna, ne-am despartit. In primavara viitoare cartierul meu a fost demolat, mutandu-ma mai departe de GEVACOOP... Au trecut si anii, am facut si armata dupa care am parasit orasul. Nu mai stiam nimic de nea Iancu. In vara lui 1988 fac o vizita mai lunga pe acasa si-ntr-o dimineata mama zice:

-Neluta, mama, nu vrei sa te duci tu la piata sa iei ceva zarzavat si niste fructe pentru astia mici ?

Ajuns in strada nu stiu ce-mi veni in racoarea dulce a diminetii si a parfumului de flori de tei ca ma duc pana la piata Smardan. Trecand printre tarabe, la una dintre ele  imi pare o figura cunoscuta.Mai cine sa fie, cine sa fie ? Ma dau aproape, pipai fructele...

-Cu ce-l servim pe domnu' ? 

Ma uit la el, nu raspund nimic asteptand sa mai zica ceva, doar-doar imi voi aminti despre el. Dupa ce m-a privit pret de cateva clipe ma intreaba iarasi:

-Domnu' doreste ceva ?

-Bre, mata nu esti Iancu Jianu?

-Ba da. De unde ma cunoasteti?

Si-i amintesc cine sunt...

Cand satul i-a fost demolat devenind cartier  periferic al orasului s-a mutat si el la bloc dar, dupa ce a iesit la pensie in 1984, copiii fiindu-i toti la casele lor si-a luat babuta si s-au mutat la tara nu departe de oras. Fetele toate au urmat cariera sanitara si aveau posturi bune , cea de-a doua fiind casatorita cu un colonel medic militar , baietii (cei doi ai lui!) erau soferi de TIR, ceea ce la acele vremuri insemna mult - tiristii fiind printre putinii privilegiati ai sortii care puteau iesi din tara...

-Da' Puiu, nea Iancule ?

-Manca-l-ar tata de baiat, de el sunt cel mai mandru ! E ofiter inginer mecanic de aviatie cu grad de maior si aviator ! zise el rostind apasat "si aviator". La Craiova.

-Auzi, bre? Oare daca nu l-ai fi infiat mata ce-ar fi ajuns Puiu?

-E ?! Nici nu vreau sa ma gandesc !...El e sufletul nostru, doar ca acum e cam departe...

-Da' a aflat ca nu santeti parintii lui?

-Oho ! Da' de cand ! Doar eu i-am spus.

-Si ?

-Si ce ?...

Acesta a fost nea Iancu. Un OM !


Monstruoasa coaliţie(11/23 feb1866)

Monstruoasa coaliție (11/23 februarie 1866) a reprezentat alianța dintre conservatori și liberalii radicali în scopul îndepărtării domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la domnie.

În monstruoasa coaliție se aflau marii proprietari de terenuri și oameni de afaceri care nu erau mulțumiți de politica monarhului. Coaliția a apărut după alegerile din Adunarea Națională din România, convocarea a II-a, în 1864, și a fost prezidată de către Ion C. BrătianuMihail Kogălniceanua rămas loial lui Alexandru Ioan Cuza. În 1866, coaliția a dat o lovitură de stat. În noaptea de 11/23 februarie au intrat în dormitorul lui Alexandru Ioan Cuza și l-au forțat să abdice și să părăsească țara. Pe actul iscălit de Cuza scria: „Noi, Alexandru Ioan I, conform dorinței națiunii întregi și angajamentului ce am luat la suirea pe Tron, depun astăzi, 11 februarie 1866, cârma guvernului în mâna unei Locotenențe Domnești și a Ministrului ales de popor“. Două zile mai târziu, Cuza părăsește Bucureștiul spre Brașov, iar în 10 mai 1866 prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen este proclamat de către Noua Adunare domnitor al României sub numele de Carol I.

Pe 11 februarie 1866, în jurul orei 4, domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna, pe spatele unuia dintre conspiratori, documentul de abdicare cu următorul conţinut: „Noi, Alexandru Ioan I, conform dorinţei naţiunii întregi şi angajamentului ce am luat la suirea pe Tron, depun astăzi, 11 februarie 1866, cârma guvernului în mâna unei Locotenenţe Domneşti şi a Ministrului ales de popor“.

Aşadar, „monstruoasa coaliţie“ şi-a atins scopul. Cel care, se spune într-un document al vremii, „a luat averea română din mâinile străinilor, a împroprietărit clăcaşii, cel ce a armat ţara ...“ este nevoit să ia drumul exilului. Pe 13 februarie, Cuza părăseşte Bucureştiul plecând spre Braşov, iar la 10 mai, acelaşi an, prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, agreat de numeroase curţi monarhice europene, este proclamat de către Noua Adunare domnitor al României sub numele de Carol I.

De acum şi până la moarte, Al. I. Cuza va fi măcinat de dorul ţării pe care a părăsit-o şi va face mereu demersuri pentru a i se permite să revină. Într-o scrisoare adresată lui Carol I, pe 16 aprilie 1867 de la Paris, Cuza notează cu eleganţă şi demnitate: „Revenind ca simplu cetăţean în ţara mea, nu doresc altceva decât ca împreună cu familia mea să pot duce o existenţă conformă nevoilor şi poziţiei mele. M-aş simţi foarte fericit, Principe, dacă într-o zi aş avea plăcerea să vă transmit în mod personal asigurarea sentimentelor mele.“

Această cerere, ca şi multe altele s-au lovit de refuzul categoric al domnitorului. Iată o parte din răspunsul lui Carol I, datat 2 iunie 1867:

 „Departe de a pune la îndoială bunele voastre intenţii, sunt convins că dorinţa voastră de a reveni în România se datorează numai intereselor personale şi că prin prezenţa voastră aici ţara câştigă în plus un bun cetăţean. Cu acest gând am făcut cunoscută cererea voastră Consiliului meu de Miniştri. Consiliul a considerat, Prinţul meu, că după ce a trebuit să părăsiţi teritoriul românesc în urma evenimentelor politice atât de grave, este mai înţelept din partea dumneavoastră să nu vă grăbiţi a reveni în Ţară!“

Mistuit de dorul de ţară, Al. I. Cuza se adresează şi împăratului Franţei, Napoleon al III-lea, solicitându-i sprijinul într-o scrisoare datată la 27 mai 1867, în care spune:

„Chestiunile fiind neglijate de la plecarea mea, necesitatea de a da curs unui proces suscitat de pasiuni politice mă determină să mă înapoiez în Principatele Unite. Redevenind un simplu cetăţean, nu am altă dorinţă decât să continui în Moldova viaţa liniştită şi retrasă pe care o duc de la abdicarea mea... îndrăznesc să sper că Maiestatea Voastră va găsi în această intervenţie o nouă dovadă a stimei pe care o adaug la aprecierea preţioasă prin care Ea a binevoit întotdeauna să mă onoreze...“

Din păcate, această intervenţie nu a avut rezultatul scontat, aşa cum nici alte acţiuni iniţiate de partizanii fostului domn nu s-au finalizat favorabil. În ianuarie 1870, la alegerile parlamentare parţiale, Al. I. Cuza, aflat în exil, este ales deputat de Mehedinţi; ştiind însă că regele Carol I, ca şi cei care l-au detronat nu-l vor în ţară, Al. I. Cuza refuză.

Între străini, fostul domn, bolnav şi tot mai singur, e cu gândul la Moldova, aşa cum Alexandru Cuza, fiul său se confesa lui Alexandru Beldiman într-o scrisoare în care descria starea în care se afla tatăl său.

A revenit în ţară după moartea survenită în 1873 la Heidelberg, în Germania. Ziarele vremii au consemnat jalea adâncă cu care l-au întâmpinat cei care deveniseră prin voinţa lui, din clăcaşi, proprietari. A fost înmormântat la castelul de la Ruginoasa, iar acum osemintele lui se odihnesc la Mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi.

Nota mea:E vremea sa ne stimam inaintaisii pentru ceea ce au facut pentru TARA si sa urmam exemplul lor!Sa lasam deoparte micile nemultumiri personale si sa le urmarim pe cele mari pentru intreaga natiune!!!Cand interesul tuturor e satisfacut la minim,al nostru individual e la maxim!!!



PRACTICI ŞI PRINCIPII LA MĂGARI

           Vreau să vă prezint o carte apărută de curînd. E vorba de reeditarea, la Nemira, a volumaşului lui Ştefan Zeletin (autorul monografiei despre Burghezia română), volumaş din 1916, intitulat Din ţara măgarilor - Însemnări, o lucrare care a produs scandal la vremea ei şi ar mai putea produce şi azi. Este o carte despre metehnele multora dintre noi, românii, şi  e scrisă în stilul unui pamflet "fabulistic", foarte ironic, dureros de ironic pe alocuri. 
            Iată, de pildă, un pasaj despre înzorzonatele şi dulcile pompozităţi care ies pe gura unor oameni politici: "Se vorbeşte frumos în ţara măgarilor. Sunt prin ei de aceia, şi nu deloc puţini, de pe ale căror buze curg vorbe mai dulci decît mierea. Ei te înalţă în acele sfere de neîntinat albastru, unde domneşte virtutea, se practică dezinteresul, se caută adevărul şi se sorb cu nesaţ razele dătătoare de fiori sacri ale frumuseţii... E drept, fără a fi mare patriot, înfocat iubitor de măgărime, ţi se umple totuşi inima de nesfîrşită mîhnire de a vedea pe aceşti minunaţi stăpînitori ai graiului renegîndu-şi cu atîta uşurinţă pe dinafară realitatea lor măgărească de dinăuntru".
             Iată, din alt capitol, ce scria (la 1916) Şt. Zeletin despre justiţia  din Ţara Măgarilor, mai exact despre principiile care par s-o guverneze (ascultînd cuvintele lui Şt. Zeletin, vă rog să vă gîndiţi, dacă vedeţi vreo legătură, la ce păţesc unii ziarişti azi): Principiul 1. "Supus pedepsei nu e cel ce face, ci cel ce dezveleşte o măgărie. Căci cel dintîi rămîne credincios principiului adînc al justiţiei măgăreşti, ţinîndu-şi măgăria ascunsă, cel din urmă însă calcă acest principiu, dînd-o la iveală". Principiul 2: "Pedeapsa ce ia dezvăluitorul măgăriei creşte în măsură cu murdăria ce are la suflet făptaşul măgăriei. Căci numai astfel se poate da învăţătură gurilor rele, spre a-şi ţine pe viitor limba în pace şi a nu mai călca principiul sus-zis, sfîşiind vălul în care orice măgar de treabă are grijă să-şi ascundă murdăriile". Principiul 3: "Orice măgărie, de orice soi şi mărime, nu alcătuieşte o vină dacă se poate dovedi că pîrîtorul e un măgar tot atît de mare ca şi pîrîtul. Asta e, în forma ei scurtă, facla ce luminează aleşilor ţării calea dreptăţii". 
            Să mai răsfoim puţin, şi să vedem ce scrie Şt. Zeletin despre altă meteahnă bine înfiptă în Ţara Măgarilor: "Două lucruri sunt pe lume, acum şi de-a pururea, nesuferite pentru tot ceea ce e suflet de măgar; doua lucruri pe care întreaga suflare măgărească le urmăreşte cu ura de moarte, le înăbuşă şi le taie din rădăcină oricînd se ivesc pe pămîntul străbun: talentul şi cinstea. Căci ele se înalţă în mijlocul murdăriei obsteşti ca două coloane strălucitoare şi stau înaintea urechiaţilor în chipul unei mustrări solemne, mute, pentru îndoita lor măgărie mintală şi morală". 
            Despre cei care încearcă prin mijloace mai modeste, nu neapărat talent, să iasă din aceasta condiţie de turmă venală,Şt. Zeletin are următoarele cuvinte sardonice: "Se poate ca unor măgari să le vină pofta nu numai să vorbească, ci totodată să şi lucreze omeneşte. Faţă de asemenea rătăciţi, morala măgărească arăta o îngăduinţă destul de dulce. Ea îi priveşte ca idealişti, capete neguroase, fiinţe lipsite de simţul realităţii, ce ar putea s-o ducă ceva mai bine în viaţă, dacă ar şti să se poarte ca orice măgar de treabă". 
            Şi, în final, două strofe din parodia pe care o face Şt. Zeletin la o celebră poezie a lui Coşbuc, cu trimitere la un păcătos obicei, amplificat azi la cote enorme:

 "Vor şti străinii toţi de noi

Ca-s sfinte cele ce-auzişi:

Ţinem la datină morţiş!

Răbdăm ocări de orice soi,

Chiar ham de cai şi jug de boi,

Dar vrem bacşiş!

 

 Ne vom căli copita-n foc,

ţi-om da la cap cu-al ei tăiş

străine,-n lung şi-n curmeziş

şi mintea ţi-o veni la loc:

să ştii de-acum (că nu e joc!)

Să dai bacşiş!" 

GEORGE PRUTEANU


Rascoala sau Complot,1907

Răscoala Țărănească din 1907RascoalaBancila.jpg
1907, tablou de Octav Băncilă

Pe data de 08.02.1907 a izbucnit(din comuna botoseneana Flamanzi) ceea ce pe noi istoria ne-a invatat ca fiind Rascoala taraneasca...Nu se poate tagadui asta,dar ceea ce a dus la declansarea sa si reprimarea sangeroasa ce a urmat,nimic nu va poate lamuri mai precis ca lungul  studiu ce vi-l recomand!

Celor interesati de o lectura serioasa,biografica,istorica serios documentata a acelui eveniment cu radacini adanci in timp(!),celor ce vor sa inteleaga de ce "poporul ales de Dumnezeu" a fost persecutat in toate timpurile (Inchizitie , nazism,Stalin-ism comunist...),celor ce-l iubesc pe Eminescu(!)adevarul despre boala si moartea sa!si ca o reverberatie peste timp chiar a crizei economice mondiale pe care o traversam si noi azi...

Cine-si dedica un sfert de ora din timpul rezervat divertismentului, lecturand  ceea ce va recomand, in mod sigur nu are ce regreta!

Lectura placuta!

 

Rascoala sau Complot,1907



Taxonomie-(taxa pe viaţa adăugată)

 

 

de  [koga ion ]

2012-01-22  |     | 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cu funie în loc de cravată

pieţarii-au scos iar sufletele pe tarabă

dar pentru că nu mai ştim
cine pe cine fură la cântar
cumpărători cu bani nu există 
iar machina de gunoi trece rar

au absolvit toţi Facultatea Uterului fără
loc de muncă asigurat
Decan mercantil! să le ceri ai uitat 
şi-o taxă de înscriere-n aer

de-aceea fug de la unul la altul
propun 
să ne jucăm de-a păşitul prin gaura din drapel
şi grasul ce nu poate trece
să îşi păstreze ţara pentru el

un gol tăvălit în ulei şi mânjit cu zahăr de oase
ca un kurtos kalacs
ca o baclava
sau ca_ce dracu-o mai mânca

cât timp îşi ascute cuţitele hai! 
să fugim din bucătărie pe brânci
ca doi peşti cu perpendicularitatea regăsită
să îţi fiu corn cu lapte 
tu mie
fleica în sânge de vită

Cioban mercantil! unde ţi-e fluierul
aerul lipsă al vertebrelor din adâncuri mă strigă
ochilor mei – pui de lanţuri –
în auz le tresare-o verigă

şo mă! şo! pe el! asmut 
printre dinţi –
opriţi-l să vină
asfinţitul acesta-i un foc 
ce nu mai degajă lumină

zăpada s-aşază pe voci
într-un anotimp de cenuşă
un nor negru la piept cuibăreşte
şi astfel
îi creşte Copilului guşă

şi undeva în adâncul tău simţi că-i ultima dată
când te mai poţi strecura printr-o gaură de drapel
că viitor înseamnă a te izbi de roşu galben şi albastru
imitând zborul
din fuzelajul unui aeromodel

aşa că nu mă boteza Controlorule de Trafic
vopsindu-mi numele
firea mea nu se poate aclimatiza
nici dragon ball nici air force nici enola gay nici fly by
eu sunt 
vasile munteanu 
votantul
ce nu votează fiindcă n-a putut decola

nici nu veni la uşă să-mi verifici
cnp-ul 
câte persoane locuiesc în mine 
sau dacă şi cum inima mea e compartimentată
pentru că acest Copil a învăţat să înjure
de îngeri de duh şi de tată

pentru că fratele meu bun
fratele meu 
Copilul!
Iii su-u-u sss
mi-a lăsat în batjocură golul mormântului
a înţeles a ales şi s-a dus

aşa că viaţă a mea târfă pe care
de pe centură te-am cules
nu-mi spune că asta e tot ce ai pentru mine
o lumânare aprinsă
nu-mi spune
că rugăciunea chiar e antistres

fiindcă-l dau dracu p-acest columb fără ou
fără flotă
p-acest colonist-fără-ţară
p-acest bişniţar-redingotă
ce n-o să aducă reginei din indii vre
un giuvaier
căci iată anotimpul e gata
Copilul şi Jocul său pier

atât vă rog
să nu aplaudaţi
să nu analizaţi -
minunea aceasta-i înfăptuită cu pâine.