Fiul risipitor
(o pildă veche, în haine noi)
Un afacerist avea doi fii. Mezinul i-a zis, într-o zi, tatălui: „Tată! Dă-mi acţiunile firmei care îmi revin ca fiu al tău!" Afaceristul şi-a chemat avocaţii şi a întocmit actele necesare, cedându-i mezinului jumătate dintre acţiunile sale în valoare de zeci de milioane de euro.
La scurt timp, mai repede decât ar fi crezut bătrânul, mezinul a vândut totul şi a plecat la Paris. Acolo a tocat toţi banii, ducând o viaţă dezordonată, trăind pe picior mare, în lux şi viciu.
Când a rămas fără o lecţaie în buzunare, o criză economică a lovit Europa, SUA şi, în fapt, întreaga lume. Milioane de oameni au rămas fără locuri de muncă. Sute de mii de firme au fost închise. Mezinul s-a trezit într-o situaţie dificilă. Nu ştia să muncească. Nu pusese în viaţa lui mâna pe vreo unealtă. Iar acum nu mai avea bani nici măcar pentru mâncare. Unul dintre prietenii cu care petrecuse prin baruri şi cluburi a binevoit să îi ofere un post de om de serviciu la un restaurant parizian. Tânărul spăla closetele, freca duşumelele, căra gunoiul şi, în schimb, avea voie să doarmă în camera unde erau ţinute uneltele de curăţat. Ar fi dorit mult să se poată bucura de resturile pe care trebuia să le arunce la tomberon. Însă, în restaurant îi era ruşine să umble prin gunoaie, de teamă că ar putea să fie observat de colegi. Afară, competiţia era acerbă. Mulţi maidanezi pofteau la resturile pe care le ducea el la gunoi, iar colţii lor erau destul de convingători pentru a-l descuraja.
Într-o zi, în timp ce freca de zor podelele, tânărul începu să se gândească: „Tata are atâţia angajaţi cu salarii decente şi care nu duc viaţa asta de mizerie şi de umilinţă. De fapt, le merge chiar foarte bine. Iar eu am ajuns aici un muritor de foame. O să plec. O să mă întorc acasă şi îi voi spune tatei: «Tată! Am greşit. Nu merit să mă consideri fiul tău. Te rog, angajează-mă la una dintre fabricile tale, ca pe unul dintre muncitorii tăi!»"
Zis şi făcut. Tânărul a lăsat mătura, mopul şi detergenţii şi a plecat spre casă. Drumul a fost lung, pentru că tânărul nu îşi permitea, ca altădată, bilet de avion. De fapt, acum nu avea bani nici pentru un bilet de autocar. Dar, cu bunăvoinţa unuia şi altuia, din ocazie în ocazie, a reuşit să ajungă în ţara şi în oraşul unde locuia tatăl său.
De la fereastra biroului, bătrânul afacerist a zărit, într-o zi - era chiar în ajun de Anul Nou - un tânăr murdar, cu părul vâlvoi, cu faţa tristă, înfăşurat într-un palton ponosit. Inima bătrânului a tresărit. Un tată nu se înşală niciodată. Tânărul acela era chiar fiul său. Abia stăpânindu-şi emoţiile, bătrânul s-a îndreptat grăbit, în ciuda piciorului înţepenit din cauza unei răni mai vechi, spre a-i ieşi în întâmpinare mezinului. L-a privit cu duioşie şi l-a strâns cu putere în braţe. „Tată! Am greşit", a îngăimat mezinul. Dar tatăl nu l-a lăsat să continue, ci, întorcându-se spre unul dintre secretarii săi, a zis: „Cumpără-i, te rog, un costum nou, cel mai bun pe care îl găseşti. Armani... Steilmann... Să fie de cea mai bună calitate! Să iei şi o pereche de pantofi. Ştii tu de care... Apoi, pregăteşte, te rog, petrecerea de bun venit. Invită-i pe prietenii şi pe toţi partenerii noştri de afaceri. Trebuie să ne bucurăm cum se cuvine, pentru că fiul meu a fost asemenea unui mort. Şi iată-l viu, lângă mine. A rătăcit departe, dar a găsit drumul spre casă."
Fiul cel mare al afaceristului era plecat, de câteva zile, în delegaţie. Venind de la aeroport, a văzut că parcarea era plină de limuzine. Mai multe etaje ale firmei erau luminate. Figuri importante din lumea bună fremătau în sus şi în jos, pe scări. Nedumerit, tânărul s-a oprit la intrare şi l-a întrebat pe portar ce se întâmplă. „S-a întors fratele dumneavoastră. Iar domnul, tatăl dumneavoastră, a organizat o petrecere de bun venit." Fiul cel mare s-a enervat teribil şi a ieşit afară. Aflând despre acest lucru, bătrânul afacerist a ieşit după el şi l-a întrebat ce se întâmplă. Roşu de furie şi pe un ton plin de reproş, fiul mai mare i-a strigat tatălui: „Eu muncesc ca un sclav, de ani de zile. Niciodată nu am făcut altfel decât ai vrut tu. Dar pentru mine nu ai organizat nici măcar o masă cu câţiva prieteni. Iar acum, că a venit acest fiu al tău, care ţi-a risipit jumătate din avere prin baruri, cu beţivi şi cu prostituate, ai organizat o petrecere de bun venit la care ai chemat chiar şi miniştri!"
Bătrânul l-a privit şi i-a răspuns calm: „Băiatul meu! Tu eşti mereu cu mine. Tot ce am eu este al tău. Trebuia totuşi să ne bucurăm, pentru că fratele tău era ca şi mort, şi iată-l viu, împreună cu noi. Era un om rătăcit. Şi iată că a găsit drumul drept."
Morala?
Dumnezeu are încă uşa deschisă pentru fiii Săi risipitori pe care îi aşteaptă să se întoarcă şi să intre în casă.
copy/paste
http://www.semneletimpului.ro
