Enigmaticul Ordin al Templierilor, misterele si secretele lui
Distrugerea Sfåntului Mormånt al Måntuitorului in 1009, din ordinul califului al-Hakim, a consternat Europa crestina, preocupata mai degraba de disputele interne dintre Occident si Bizant, care avea sa duca la Marea Schisma din 1054, cånd Biserica Crestina se separa in Catolicism si Ortodoxie. Pe fundalul ascensiunii Islamului, in 1096, Papa Urban al II-lea tine un discurs in cadrul Consiliului de la Clermont, care constituie, practic, inceputul Primei Cruciade, un razboi sfânt care avea misiunea de a elibera Locurile Sfinte ale crestinismului de ocupatia islamica, dar si un pelerinaj prin insasi destinatia sa. Dupa trei ani, Ierusalimul este cucerit si se intemeiaza un stat crestin, «Regatul de Ierusalim», care avea ca scop protejarea Locurilor Sfinte. In acest context istoric, Ordinul infiintat de Hugues de Paynes in 1118 isi stabileste sediul si locuinta, cu acordul regelui Baudouin al II-lea al Ierusalimului, in zona cea mai incarcata de sacralitate a Orasului Sfånt: pe locul vechiului Templu al lui Solomon (din care mai ramasesera, in subsol, doar vestitele «Grajduri ale lui Solomn»), de la care isi ia si numele. De atunci si påna astazi, pentru multi, Ordinul Templierilor a constituit o enigma, in jurul lui tesåndu-se legende si mistere. Foarte multe mistere.
Se spune, si descoperirile din anii ’60 ai secolului trecut au confirmat acest lucru, ca grupul celor noua cavaleri care au locuit noua ani pe ruinele vechiului Templu au executat o misiune arheologica secreta in subteranele edificiului. Unii cercetatori sustin ca ei ar fi cautat Arca aliantei, Graalul, moaste de sfinti sau manuscrise secrete, dar nu se stie precis ce au gasit.
Sf. Ioan Botezatorul si misteriosul cult al capului taiat
Sunt cercetatori care sustin ca, de fapt, cavalerii ar fi practicat in taina, in mod simbolic, un „cult al capului taiat“. Adica s-ar fi inchinat la idoli. Aceasta acuzatie este mentionata si in actul de punere sub acuzatie, redactat inainte de arestarea templierilor din Franta, in 1307.
Pentru altii, nu ar fi fost vorba despre idolatrie, ci despre venerarea unor moaste. S-a vorbit in acest context de capul Sfantului Ioan Botezatorul.
Cei care sustin ipoteza cultului capului taiat aduc ca proba materiala un cap de femeie din aur, gol pe dinauntru, continand un craniu de fetita, invelit intr-o stofa rosie, pe care era cusuta o eticheta ce purta o inscriptie ciudata in latina: « Caput LVIII m » (« Cap 58 m »), confiscata la templul din Paris in timpul marii descinderi din 1307.
Intr-o depozitie facuta la 1 martie 1311, Antoine Sycus de Vercellis, un notar apostolic si imperial, declarase in fata comisiei de ancheta ca, in perioada in care fusese in serviciul templierilor auzise in cetatea Sidonului ca, pe vremuri, un nobil ce iubise cu pasiune o doamna din Armenia o posedase pe aceasta dupa ce murise. Atunci nobilul auzise o voce care-i spunea sa revina la momentul nasterii, „caci vei gasi un cap pe care l-ai procreat“. La termenul fixat, acel cap ar fi fost gasit intre picioarele defunctei. Aceeasi voce i-ar fi spus: „Pastreaza bine acest cap, de la el iti vor veni toate bogatiile in viitor“. Din aceasta poveste, notarul a tras concluzia ca templierii facusera un pact cu diavolul si ca se convertisera la Islamism.
Enigmaticul Baphomet si declaratia lui Pierre de Palude
In zilele noastre, idolul caruia i s-ar fi inchinat templierii in intrunirile lor este identificat in mod curent cu „Baphomet“.
In legatura cu acest idol au fost emise doar ipoteze privind etimologia numelui, fara insa ca vreuna dintre ele sa intruneasca prea multe sufragii. Nu trebuie scapat din vedere un fapt semnificativ: nici unul dintre acuzatorii Ordinului nu a pomenit de acest idol. A facut-o doar un singur acuzat, care provenea din sudul Frantei, din tinutul numit Occitania, unde Mahomed este numit Baphomet, iar moscheei i se spune „baphomeria“. Atunci cand cavalerul in cauza marturisea ca templierii se inchinau enigmaticului Baphomet nu avea in vedere un idol, cum s-a interpretat, ci respectivul acuza membrii Ordinului ca ar fi trecut in taina la Islam. O aberatie, dupa cum sustin cercetatorii, deoarece aceasta formulare ar fi fost facuta sub tortura.
Cuvantul „Baphomet“ a trecut in posteritate, iar capul magic pe care templierii se pesupune ca-l proslaveau este numit, curent, Baphomet, cuvant care este o simpla deformare occitana a numelui lui Mahomed.
Ideea confirma faptul ca in Occident orice crestin al vremii credea ca musulmanii erau idolatri.
In 1310, un predicator dominican, Pierre de Palude, a declarat sub juramant ca el auzise spunandu-se ca Hugues de Payns si Godefroy de Saint-Omer, primii doi cavaleri al Templului, se daruisera diavolului.
Templierii si Giulgiul din Torino
Despre templieri se crede ca ar fi detinut si celebrul Giulgiu din Torino, in care fusese invelit Iisus Hristos, coborat de pe cruce, in structura caruia ramasese amprenta trupului si chipului Mantuitorului. Aceasta relicva ar fi intrat in posesia templierilor in 1204, cand acestia au ajuns la Constantinopol, in timpul Cruciadei a IV-a. Ei l-ar fi adus in Europa, probabil la Templul din Paris. Pana la caderea Ordinului, Giulgiul nu a fost niciodata expus. El a aparut la vedere in 1357, in biserica din Lirey, fiind aratat de catre proprietarul sau, seniorul Geoffreoy de Charny, membru al familie celui care l-a secondat pe Marele Maestru, Jacques de Molay, in sustinerea nevinovatiei Ordinului, pierind impreuna cu el pe rug.
Unii cercetatori pun in conexiune „idolul“, a carui existenta o recunoscusera mai multi templieri, cu chipul de pe Giulgiu. Cu alte cuvinte, cavalerii s-ar fi inchinat chipului lui Iisus Hristos, dupa cum sustine cercetatorul american Ian Wilson.
O ipoteza tulburatoare: Templierii au descoperit primii America!
Este bine stiut ca Ordinul Cavalerilor Templieri a beneficiat de foarte multi bani lichizi, in principal de moneda de argint, fapt de neinteles pentru unii, in conditiile in care moneda respectiva era o raritate in Europa, deoarece vechile mine de argint fusesera secatuite demult. Atunci, de unde o asa mare cantitate de moneda din acest material, de vreme ce zacamintele din Rusia si Germania de astazi nu fusesera inca descoperite, iar in Orient argintul era mai scump decat aurul? De unde provenea argintul scos de templieri pe piata?
Desi pare straniu, s-a emis ipoteza ca templierii aveau cunostinta de existenta continetului american si aduceau de acolo argintul.
Astazi nu mai este o noutate faptul ca vastul continent american fusese, fara indoiala, descoperit inainte de Cristofor Columb. Louis Charpentier spune intr-una dintre lucrarile sale ca templierii navigau pana in Mexic, imbarcandu-se, in acest scop, in portul La Rochelle. Iar Jacques de Mahieu sustine ca celebra capetenie locala Montezuma, „imparatul cu barba blonda“, care l-a primit pe cuceritorul Hernan Cortez, dupa cucerirea tarii sale de catre spanioli, era urmasul unor europeni sositi cu mai mult timp in urma, insotiti de un mare senior. Aceasta ar explica cuvintele lui Montezuma, in momentul in care il intalneste pe Cortez: „Noi am sperat intotdeauna si am fost convinsi ca aceia de dincolo vor veni sa ne conduca si sa ne porunceasca, iar eu cred ca voi sunteti aceia, dat fiind locul din care veniti“.
Un studiu recent al unor texte medievale a permis cercetatorilor sa concluzioneze ca sfantul Brandan ar fi traversat Atlanticul si ar fi atins coastele Americii in jurul anilor 540-550.
In volumul Templierii, Michel Lamy, analizand toate aceste ipoteze, spune si el ca „indigenii asteptau intr-adevar intoarcerea albilor barbosi, imbracati in armuri si calare, venind pe corabii care aduceau mai mult sau mai putin cu cele spaniole“.
Cavalerii Templieri au profesat doctrina numerelor
Ceea ce unii specialisti in istoria templierilor numesc „curioziate“, pare a fi ceva mai mult de-atat. Ne referim la faptul ca anumite numere se regasesc constant in actiunile Ordinului, ceea ce inseamna ca au existat „numere ale Templului“, ba chiar ca templierii au profesat in secret doctrina numerelor.
Primul dintre „numerele Templului“ este 2. Doi cavaleri au fondat Ordinul si sunt infatisati impreuna pe un singur cal, pe sigiliu. Simbolistica cifrei ar insemna ca doua sunt naturile lui Iisus Hristos; ingerul din Apocalipsa pune doi martori sa prooroceasca, acestia fiind doi maslini si doua sfesnice.
Al doilea numar este 7 si este numarul Creatiei. Sapte sunt starile materiei, gradele de cunoastere sau etapele evolutiei, numarul anilor in care Solomon a construit Templul, iar in Vechiul Testament aceasta cifra este pomenita de 77 de ori.
Al treilea numar este 9, numarul etern al nemuririi, al perfectiunii, al treptelor scarii filozofilor, al cerurilor in care locuiesc ingerii, al lunilor cat copilul sta in pantecele mamei. Iisus s-a aratat ucenicilor, dupa Inviere, de noua ori. Au existat noua cavaleri, care au trait pe ruinele Templului lui Solomon noua ani; Ordinul avea noua provincii si noua mii de comanderii. Regula templiera era structurata in 72 de capitole, adica noua (7+2), numarul pacatelor pentru excludere din Ordin era tot noua, grupurile de cavaleri care cer sa fie ascultati ca aparatori ai Ordinului in timpul procesului sunt tot noua, adica 54 (5+4), respectiv 72 (7+2), anul din secolul fondarii Ordinului (1118) este 18, adica noua (1+8), anul recunoasterii Ordinului (1127) este 27, adica tot noua (2+7).
Alte numere ale Templului sunt 13 si 22. Primul reprezinta in Tarot moartea, adica numarul de trecere, iar cel de-al doilea, numarul devenirii, intregimea. Numarul Marilor Maestri ai Templului este 22, iar intrarea in Ordin se facea la 22 de ani.
Evenimentele importante din viata Ordinului evoca, obsesiv, aceleasi numere ale Templului. Iata un singur exemplu: intre arestarea si executarea Marelui Maestru au trecut 7 ani: 13 octombrie 1307 este data arestarii. Deci, o data cifra 13; 1307 este 11, adica 2 (1+1). La 18 octombrie au inceput interogatoriile; 18 este 9, adica 1+8 etc. Pana si moartea pe rug a lui Jacques de Molay are legatura cu numerele Templului. Marele Maestru a fost ars pe rug la 11 martie 1314. Adica 11 (1+1) este 2, iar 1314 este 9 (1+3+1+4) !
De aici, s-a tras concluzia stupefianta ca Ordinul insusi a planificat si programat respectivele evenimente !
Uriasa avere a Cavalerilor Templieri a fost acumulata in urma unor afaceri si operatiuni bancare de succes
Cambia, marea inventie a Templului, imbogateste Ordinul
In anul 1127, Marele Maestru Hugues de Payens, impreuna cu alti patru cavaleri ai Ordinului, a plecat din Tara Sfånta pentru a participa la Conciliul bisericesc de la Troyes, unde urma sa pledeze pentru recunoasterea Ordinului. Acesta era motivul oficial. Dar venirea celor cinci cavaleri in Europa mai avea un scop: organizarea unui adevarat turnau pentru obtinerea unor donatii importante pentru Ordin, ceea ce avea sa se si intåmple. Fiecare dintre cei cinci cavaleri a apucat pe o alta ruta, fiind primiti in fiecare oras cu resedinta seniorala cu toate onorurile, ca mare speranta a crestinismului dezrobitor, acordåndu-li-se mari sume de bani, dar si domenii, mosii, case, paduri ori iazuri. Cu timpul, templierii au dezvoltat afacerile proprii, le-au eficientizat, ba chiar le-au revolutionat, inventånd operatiuni bancare care sunt valabile si astazi.
Asa se face ca peste noapte Ordinul a devenit unul dintre cei mari mari bogatasi din Europa. Deja uriasa, bogatia avea sa se mareasca an de an, ciclul donatiilor incetand doar la momentul caderii Ordinului.
Trebuie insa spus ca averea templierilor nu era egala cu ceea ce ei primisera din donatii. Uriasele bogatii se acumulau, in primul rand din preocuparea neintrerupta a Templului de a spori si a inzeci ceea ce primise de la donatori. Astfel, mosiile Ordinului erau exploatate cel mai eficient cu putinta si ele produceau exemplar, trimitand semnificative venituri in vistieria Templului.
Carausia, securitatea si flerul au asigurat inzecirea averilor
Templierii desfasurau o foarte importanta activitate comerciala, extrem de rentabila, daca ne gandim ca ei asigurau transportul pe mare al marfurilor proprii.
Ordinul dezvoltase o flota atat de mare, incat isi permitea nu numai sa transporte propriile marfuri, ci si sa realizeze carausie pentru alti negustori, de toate categoriile, interesati de transporturi de mare siguranta.
Acest aspect era de fapt marele avantaj pentru negustori, in colaborarea lor cu templierii: paza militara asigurata de ei era o garantie.
Printre clientii templierilor s-au numarat si regii Frantei si ai Angliei, spre exemplu, care si-au incredintat tezaurele fortaretelor templiere de la Paris sau de la Londra, unde valorile in cauza erau mai in siguranta decat in fortaretele regale. Iar asupra cinstei si seriozitatii pastratorilor nu plana nici un dubiu.
Pelerinajele au impulsionat activitatea bancara
Fara indoiala, cea mai spectaculoasa activitate din care Templul producea bani era cea bancara. Fortaretele Ordinului erau adevarate banci in care se depozitau valori si bani, astfel ca templierii detineau permanent un urias capital.
Atat de profitabila activitate bancara aparuse ca urmare a numeroaselor pelerinaje care se faceau in Tara Sfanta. Numerosi suverani, mari seniori, dar si pelerini de rand luasera obiceiul de a incredinta Templului spre pastrare ceea ce aveau mai de pret in momentul in care se imbarcau pentru Tara Sfanta sau daca calatoreau spre o alta destinatie indepartata.
Din aceasta categorie de pelerini a facut parte si Pierre de Sarrasin care, in 1220, a incredintat o suma importanta Templului, cu instructiuni precise de a da banii mostenitorilor sai daca nu s-ar mai fi intors din pelerinajul la Santiago de Compostella.
Amintim apoi de Regele Angliei, Henric al III-lea, care, atunci cand a plecat la razboi impotriva lui Simon de Montfort, a incredintat bijuteriile cumnatei sale Marguerite de France Templului din Paris.
Pentru ca detineau case infiintate pe intregul parcurs din bazinul mediteranean, templierii acordau si imprumuturi. Devenea astfel foarte simplu sa puna la dispozitia cruciatilor aflati in Tara Sfanta diverse sume de bani, care erau rambursate mai tarziu in Occident. Dar,la cuferele Ordinului apelau personaje de toate rangurile.
Seriozitatea activitatii bancare a templierilor este dovedita de o scrisoare a regelui Frantei Ludovic al VII-lea, care ii cerea sfetnicului si regentului sau Suger sa restituie prompt 2.000 de marci de argint Templului de la care regele se imprumutase.
Capitalul care circula, dobånzile si politele in alb
Uriasul capital al templierilor era gandit sa circule, nu sa zaca in banci. Veniturile dintr-o asemenea activitate proveneau din dobanda perceputa la imprumut.
In cazul unor regi sau mari seniori nu se percepeau dobanzi, dar castigul Ordinului nu era mai mic, caci el isi crea astfel o mare autoritate asupra beneficiarului respectiv, ceea ce era o adevarata „ polita in alb „.
Pentru conditiile de transport ale vremii era foarte important faptul ca prin Ordin se putea trimite bani.
In cartea sa „Istoria secreta a Ordinului templier“, Laurent de Vargas spune ca „reteau de asezari de care dispunea Ordinul favorizeaza operatiile de plata in toata lumea crestina. Astfel, regele Angliei isi plateste functionarii in Aquitania, trimite fonduri contelui Flandrei sau face o donatie contelui d’Auvergne. Inocentiu al III-lea trimite o mie de livre din Provins Patriarhului Ierusalimului, in 1208. Cand in anul 1274, Papa Grigore al X-lea imprumuta 15.000 de marci de argint de la negustori, templierii sunt aceia care ramburseaza suma. Cei mai buni clienti ai Ordinului au un cont deschis pe numele lor. Sfantul Parinte, cand primeste redeventa, tot la ei depune sumele incasate“.
Reteaua templiera si protectia militara infrång concurenta
Este bine stiut faptul ca inainte de impunerea internationala a templierilor, pe piata de capital existau celebrii bancheri lombarzi si toscani care detineau banci proprii la Paris, la Londra si in alte centre importante. Ei incercau sa dea solutii pentru nevoia de circulatie a capitalului in epoca. Reteaua lor bancara nu se putea insa compara sub nici un aspect cu reteaua templiera. Mai intai, pentru ca prezentele templiere in Europa Occidentala, prin miile de comanderii, erau mult mai pregnante. Apoi, pentru ca orice centru bancar templier se bucura de protectie militara, dat fiind functia militar-calugareasca, definitorie pentru Ordin.
Dar fara extraordinara organizare si inegalabila rapandire a centrelor templiere in Europa, eficienta Templului s-a datorat si introducerii unor inventii extrem de spectaculoase in domeniul bancar.
Cambia, o inventie templiera valabila si astazi
Printre inventiile bancare ale Ordinului Templierilor se numara cambia sau biletul de plata la ordin, care sunt in uz si astazi. Aceste inventii aveau rolul de a-i oferi siguranta aceluia care trebuia sa ajunga pe alte meleaguri cu sume importante de bani la el. O asemenea tentativa, fiind, de altfel, aproape imposibila, caci nesiguranta drumurilor era totala.
Iata ce spune Laurent de Vargas in lucrarea sa „Istoria secreta a Ordinului templier“, despre aceste inventii bancare :
„Marea inventie a Templului este cambia (scrisoare de schimb de active). Gratie acesteia, platile devin mult mai usoare si schimburile se multiplica.
Principiul este in acelasi timp ingenios si simplu: un pelerin care se duce pe Pamantul Sfant depune la Templul din Paris suma de o suta de livre. I se da in schimb o scrisoare redactata intr-un cod secret, stiut numai de comandantii comanderiilor. Aceasta scrisoare este emisa pe numele sau. Daca ii este furata, ea nu va putea fi folosita de hot. Practic, riscul de furt nu exista. In schimbul acestei scrisori, pelerinul poate sa retraga o suta de livre la Templul din Ierusalim. El poate astfel calatori fara teama de-a starni lacomia hotilor.
Mijlocul de plata este foarte comod. Sa detaliem exemplul luat: pelerinul nostru se va imbarca in Proventa.
El are ceva bani numerar asupra lui. Sa ne imaginam ca mai are nevoie de zece livre la Marsilia. In schimbul scrisorii sale, comandamentul Templului de aici ii da zece livre si o noua scrisoare de nouazeci de livre. Deci, el poate dispune de banii sai pe masura nevoilor sale.
Mai mult, templierii ii usureaza sarcina, furnizandu-i banii in moneda tarii respective. Daca ar fi avut o suta de livre pariziene, ar fi trebuit sa schimbe la Ierusalim in moneda din zona respectiva si tot asa mereu in drumul sau, in fiecare loc in care ar fi trebuit sa faca o cheltuiala. Ordinul, in schimbul scrisorii, ii da bani gheata utilizabili in acel loc.
Templul se pune de asemenea in serviciul platilor periodice. Ludovic al IX-lea constituise, in 1260, in folosul celui mai mare spital din Paris, o renta de zece livre pariziene si, in 1270, o alta de treizeci de livre, in folosul orbilor din Paris. Amandoua trebuie sa fie varsate anual de Templu. In 1277, Filip al III-lea cel Indraznet atribuie fratelui sau Robert de Clermont o renta viagera de patru mii de livre de Tours, a caror plata este asigurata de Ordin. Cand, in anul 1286, Filip al IV-lea cel Frumos cumpara Comitatul pentru Jeanne de Chatillon, el efectueaza plata sub forma unei rente de trei mii de livre de Tours, care va fi varsata de catre Templu“.
Batalia cu mamelucii si lovitura de gratie a lui Filip cel Frumos
Spectaculoasa dezvoltare si extindere a Ordinului Templierilor avea sa cunoasca insa o cadere dramatica. Spre sfarsitul secolului al XIII-lea, asupra stapanirii crestinilor in Tara Sfanta, redusa deja la cateva cetati si o ingusta fasie pe litoralul Mediteranei, se strangeau nori negri. Mamelucii din Egipt, ca port-stindard al lumii islamice, impreuna cu sultanii lor, decisesera sa alunge ultimele ramasite ale statului cruciat.
La 1291, ei au asediat Acra, capitala minuscului stat crestin Palestina. Desi conducerea trupelor reunite ale regelui Ierusalimului, templierilor, ospitalierilor si celorlalte ordine fusesera incredintata Marelui Maestru Templier, batalia a fost pierduta de crestini. A urmat un carnagiu nemaiintalnit. Dintre cei cinci sute de templieri au scapat doar zece.
Prin aceasta batalie, stapanirea crestina in Tara Sfanta lua sfarsit. Dupa acest an, afara de pierderile umane, Ordinul pierdea insasi ratiunea existentei sale: asigurarea pazei pelerinilor in drum spre lacasurile din Tara Sfanta.
Desi ideea de cruciada, de revansa crestina, nu disparuse definitiv, accentul s-a mutat de pe actiune pe discutii sterile, propunandu-se chiar o unificare a tuturor ordinelor militar-religioase. Acesta a fost momentul in care regele Filip cel Frumos al Frantei avea sa dea lovitura de gratie Ordinului Templierilor, lovitura pe care o planuise in mare taina cu ani inainte si care avea sa aiba sorti de izbanda.
Clientii cu staif apeleaza la cufarul cu bani al Templului
Printre clientii de seama ai templierilor s-au numarat:Papii Grigore I cel Mare , Honoriu al III-lea, Sigore al X-lea, Honorius al IV-lea, Martin al IV-lea, Inocențiu al III-lea, Inocentius al IV-lea, regii Angliei, Henric al II-lea, Richard Inimă de Leu , Ioan al Angliei, regii Frantei Ludovic al VIII-lea, Filip al II-lea ,Ludovic al IX-lea, Filip al III-lea cel Indaratnic, Filip al IV-lea cel Frumos , regina Blanche a Castiliei, contii Alphonse de Poitiers, Carol Robert de Anjou si Robert III d'Artois, fratii lui Ludovic al IX-lea, contele Robert de Clemont, ultimul fiu al lui Ludovic al IX-lea, ducele de Bourgogne si fiul sau, Ludovic I de Nevers , regina Jeanne de Navarre, sotia lui Filip cel Frumos etc.
Cei mai puternici templieri in aceasta stiinta a banului devin ei insisi vistiernicii regilor sau casierii statelor.
