MissMeMuch

Asasinate faimoase

De-a lungul timpului, asasinatul era aproape o forma de guvernamant: de la Cezar, trecand pe la Curtile regale ale Frantei sau Angliei pana la cei 9 premieri niponi ucisi dupa 1860 sau cei 4 presedinti americani.
Am alcatuit o lista a celor mai rasunatoare asasinate din istoria omenirii. Ea nu este exhaustiva, insa prezinta unele dintre cele mai meditizate, spectaculoase si importante astfel de crime, care au schimbat istoria lumii.

10. Alexander Litvinenko, fost agent KGB in varsta de 44 de ani, a fost otravit cu poloniu 210 (o substanta radioactiva) si a murit in noiembrie 2006, la un spital din Londra. Litvinenko fusese avertizat ca urma sa fie asasinat de serviciile secrete din Rusia. Inainte de a fi internat, in stare grava, el a avut intalniri la Londra cu doi cetateni rusi. Se stie ca fostului spion i s-a pus otrava intr-o cana cu ceai, gasita in camera sa de hotel.
Intr-un mesaj dictat cu trei zile inainte de a muri, Alexander Litvinenko l-a acuzat de-a dreptul pe presedintele rus Vladimir Putin de asasinarea sa. Moscova a negat categoric ca ar fi dorit lichidarea lui Litvinenko sau ca ar avea vreo legatura cu moartea acestuia.

9. John Lennon, liderul Beatles-ilor, a fost asasinat pe 8 decembrie 1980, in fata unui hotel din New York. El a fost impuscat in piept, in spate si in bratul stang. A murit 30 de minute mai tarziu in drum spre spital. In acel decembrie, un fanatic, pe numele sau, Mark David Chapman, a pus mana pe pistol pentru a-si ucide idolul, de la care cu numai cateva ore in urma primise un autograf. Nebunii intra si ei, cum pot, in istorie.
Chapman se afla si astazi in spatele gratiilor. Nu cu mult timp in urma a facut o cerere pentru a fi gratiat. Reactiile opiniei publice au fost extrem de violente.

8. Abraham Lincoln, al 16-lea presedinte al SUA, a fost ucis in aprilie 1865 de John Wilkes Booth, un spion sudist, suparat pe liderul de la Casa Alba pentru ca sprijinea eliberarea negrilor din sclavie. Lincoln a fost impuscat in cap, in loja sa de la teatrul Ford, in timpul unui spectacol. Booth a reusit sa scape, dar a fost prins dupa cateva zile si impuscat mortal.
Desi oficial autoritatile americane nu au acceptat asta niciodata, oamenii s-au intrebat mereu daca mana asasinului John Wilkes Booth nu a fost dirijata de adversarii politici ai lui Lincoln. Mai ales ca, la sfarsitul razboiului civil din SUA (1861-1865), situatia lui Lincoln era destul de dificila. El se bucura de increderea maselor largi ale americanilor, care se convinsesera ca, presedintele, desi cu multe ezitari si solutii de compromis, mergea in intampinarea nazuintelor poporului.
Dar numarul dusmanilor politici ai lui Lincoln nu numai ca nu se micsora, ci, dimpotriva, crestea. Il urau atat plantatorii sudisti, cat si simpatizantii acestora din statele nordice, partizani ai intelegerii cu statele sclavagiste rebele. In acelasi timp, politica lui Lincoln continua sa provoace nemultumirea radicalilor-aripa stanga a propriului sau partid, partidul republican.

7. Martin Luther King Jr. a fost un pastor baptist nord-american, activist politic, cunoscut mai ales ca luptator pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare din SUA. A fost asasinat pe 4 aprilie 1968, in Memphis, Tennessee. A fost impuscat mortal, in balconul sau de la camera de hotel.
In 1977, Jimmy Carter ii acorda, postum, Medalia Prezidentiala a Libertatii. Martin Luther King a fost cel mai tanar laureat al premiului Nobel pentru Pace in 1964 pentru lupta impotriva segregatiei rasiale. Ziua Martin Luther King a fost declarata, in 1968, sarbatoare nationala in SUA.
Potrivit versiunii oficiale, asasinul lui King a fost James Earl Ray, insa multi nu au crezut varianta asta, ci aceea ca asasinatul a fost rezultatul unui complot in care au fost implicati inalti oficiali din FBI, CIA, Departamentul de Stat, politia din Memphis, dar si indivizi care aveau legaturi cu crima organizata.
Un juriu din Tennessee s-a pronuntat in 1999 in favoarea familiei lui Luther King, recunoscand ca asasinarea liderului de culoare a fost intr-adevar rezultatul unei conspiratii.

6. Presedintele american John F. Kennedy a fost impuscat mortal, la Dallas, pe 22 noiembrie 1963, in timp ce se deplasa cu masina prin oras, cand coloana prezidentiala traversa Dealey Plaza. Investigatiile oficiale l-au gasit pe Lee Harvey Oswald vinovat de moartea presedintelui.
Autorii si motivele crimei sunt si astazi controversate. Au existat insa sustinatori ai unei teorii a conspiratiei din care acest Lee Harvey Oswald ar fi doar un actor. Mai ales ca Oswald a fost si el ucis la doua zile dupa moartea presedintelui.
Recent a aparut o transcriere a unei convorbiri intre Oswald si ucigasul sau, in care acestia discuta despre uciderea lui Kennedy ca masura de a opri cercetarile in randul mafiei efectuate sub comanda fratelui fostului presedinte, procurorul general Robert Kennedy.
De altfel si senatorul Robert F. Kennedy a fost impuscat pe 5 iunie 1968, de un palestinian. Multi se intreaba si astazi cine a comandat asasinatul.

5. Arhiducele Imperiului Austro-Ungar Franz Ferdinand a fost asasinat in timpul unei vizite de lucru la Sarajevo, Bosnia si Herzegovina pe 28 iunie 1914 de impreuna cu sotia sa, Sophie, ducesa de Hohenberg, de extremistul sarb Gavrilo Princip, unul dintre cei sase membri ai unei bande teroriste coordonate de Danilo Ilić Mana Neagra.
Acest asasinat a denclansat Primul Razboi Mondial, Imperiul Austro-Ungar declarand razboi Serbiei. Cabrinovic a aruncat o bomba inspre masina arhiducelui, explodand langa masina. La putin timp arhiducele Francisc Ferdinand si sotia sa Sophie sunt omorati de catre Princip, in timp ce ei se aflau in drum spre spital pentru a vizita ofiterul ranit de bomba. In momentul in care masina a incetinit la intrarea pe un pod, arhiducele austro-ungar si sotia sa au fost impuscati mortal.

4. Premierul israelian Yitzhak Rabin a fost ucis de extremistul Yigal Amir, la un miting pentru pace desfasurat la Tel Aviv, pe 4 noiembrie 1995.
Cu toate ca asasinul, Igal Amir, a fost prins in flagrant si zace intr-o inchisoare, dosarul a ramas deschis. Multe mistere continua sa pluteasca in jurul lui. Semnele de intrebare s-au inmultit din momentul in care a fost pusa in circulatie versiunea “celui de-al treilea glont”.
In camasa si maieul decedatului ar fi fost detectate trei gauri de glont. Or, tot timpul s-a spus ca Igal Amir a tras doua focuri de arma asupra premierului. Amir a angajat un nou avocat si cere revizuirea procesului. El sustine ca glontul mortal a fost cel de-al treilea. Cine a tras acest al treilea foc? Au aparut intrebari noi si raspunsurile sunt greu de gasit.

3. Mahatma Gandhi, parintele independentei Indiei si initiatorul miscarilor de revolta neviolente, a fost impuscat mortal de un fanatic hindus, la 30 ianuarie 1948, in timpul unei ceremonii religioase. El a murit cu cuvantul “Dumnezeu” pe buze. Considerat un fel de sfant si un conducator politic, Gandhi obtine retragerea britanica si independenta Indiei la 15 august 1947. Incinerarea sa publica a provocat manifestari extraordinare de doliu popular.
Asasinul, Nathuram Godse, era un radical hindus. Godse si complicele sau, Narayan Apte, au fost condamnati si executati in noiembrie 1949.

2. Cezar a convocat Senatul la Idele lui Marte, pe 15 martie 44 i.Hr., cand a fost si ucis. Cu putine zile in urma, un prezicator ii spusese lui Cezar: “Fereste-te de Idele lui Marte”. In timpul intrunirii Senatului, Cezar a fost atacat si injunghiat de un grup de senatori, care se intitulau Liberatorii. Acestia si-au justificat actiunea spunand ca au comis tiranicid, nu crima, aparand Republica de ambitiile monarhale pretinse de Cezar.
Printre asasini se aflau Gaius Trebonius, Decimus Junius Brutus, Marcus Junius Brutus si Gaius Cassius Longinus; Cezar le gratiase majoritatea crimelor si chiar ii avansase in cariera.
Marcus Brutus era un var indepartat al lui Cezar si fusese numit ca unul dintre mostenitorii sai testamentari. De asemenea, se speculeaza ca Marcus Brutus era fiul nelegitim al lui Cezar, din moment ce acesta avusese o aventura cu Servilia Caepionis, mama lui Brutus; insa Cezar avea doar cincisprezece ani la data nasterii lui Brutus.
Cezar a primit 23 de lovituri(conform altora chiar 35), care variau intre superficiale si mortale si, ironia soartei, s-a prabusit la picioarele unei statui a fostului sau prieten, devenit rival, Pompei cel Mare. Pompei fusese recent deificat de catre Senat, unele relatari spunand ca Cezar s-a rugat la Pompei in timp ce murea.

1. Si politica romaneasca s-a facut de multe ori prin intermediul asasinatelor. Istoria povesteste cum pe 29 decembrie 1933, premierul roman I.C. Duca a fost impuscat in ceafa, pe peronul garii din Sinaia, de catre un legionar din “echipa mortii”. Apoi, la 21 septembrie 1939, Armand Calinescu, prim-ministru al Romaniei, a fost si el ucis in Bucuresti. In 1940, pe timpul guvernarii legionare, au fost omoriti multi oameni politici sau fosti demnitari, printre care Nicolae Iorga si Virgil Madgearu

 „Apoi să rogi sfânta ruină 
Să ierte neamul rătăcit,  
Pe sub vicleană stea străină,
Din Răsărit sau Asfinţit!     

Căci mai nimic nu e ce pare 
Fecior sortit la înviere,                                      
Ce este get nicicând nu moare,
Ce este dac nicicând nu piere!”

DECENEU

„E TIMPUL PENTRU ADEVĂR”

„Cine se teme de moarte, moare de
mai multe ori. Cine nu se teme, moare o singură dată.”
        
I. Romoşan


Vă întrebaţi dacă am dreptate sau nu? Nu are rost să vă chinuiţi în găsirea unui răspuns cât mai complex şi mai divagat de la subiect. Aceste răspunsuri au început, de ceva timp, să le mai înghită doar omul fără o judecată logică şi sănătoasă, omul care doreşte să trăiască în minciună, dacă se trăieşte bine. Vă spun sigur şi cu mâna pe inimă: vremea adevărului a venit! E timpul ca toate adevărurile, care nu se spun din motive fantasmagorice, cum ar fi „afectează siguranţa naţională”, „deranjează pe cei sus‑puşi” sau „aduc atingere demnităţii unei anumite persoane”, să fie rostite public, ori cât de crude ar fi. La ce mă refer eu acum?
Mă refer la toate adevărurile legate de „demnitarii” ţării noastre. Nu toţi; doar cei care au săvârşit fapte condamnabile, care nu‑şi fac munca aşa cum trebuie şi care au dobândit averi imense, nejustificabile juridic.
Mă refer la scopurile urmărite de mai marii acestei planete, care doresc slăbirea României din punct de vedere economic, politic, cultural şi social, pentru a crea o ţară uşor de subjugat economic şi ideologic. Scopurile nu sunt declarate, dar rezultă din diferite acţiuni. Aşa‑i că îi cunoaşteţi pe cei care au înrobit ţara în datorii? Direct, cei care au fost la putere până în 1996 şi în continuare, cei de acum. Indirect, organismele financiare, care au finanţat România cu sumele cerute, dar care la „bunul lor sfat” au fost investite în proiecte şi afaceri, care nu aduceau nici un profit real ţării. Rezultatul? Îmi pare rău să vă spun, dar îl aveţi în faţă. O ţară în care economia e gata‑gata să se prăbuşească, urmându‑i apoi restul ţării cu toate lucrurile adiacente ei.
De asemenea, mă refer la toate manipulările făcute prin mijloacele auditive sau vizual‑auditive, cu ajutorul unor arme pentru manipulare a psihicului şi cu ajutorul filmelor sau videoclipurilor, cu scopul de a perverti anumite sentimente umane şi de a transforma fiinţa umană într‑un animal, fără cea mai mică urmă de gândire logică.
În final mă simt obligat să explic titlul eseului, celor care încă nu şi‑au dat seama ce simbolizează (înseamnă). Ce poate simboliza „floarea tăcerii”? Sper că nu aţi dat o fugă la vreo profesoară de biologie să îi cereţi informaţii. Sunt sigur că v‑ar lua în râs. E şi normal. O astfel de floare nu există material, ci doar spiritual, în sufletul unora. Ea simbolizează frica unor persoane de a rosti public, adevăruri care ar putea deranja. Aceste adevăruri ar demasca indivizi vinovaţi de săvărşirea unor fapte condamnabile, împotriva omenirii, împotriva sănătăţii fizice şi psihice a rasei umane, fapte care au ca unic scop distrugerea acesteia sau stăpânirea ei cu ajutorul armelor convenţionale şi neconvenţionale, prin controlul minţii. Dacă persoanele care au dovezi sau cunosc faptele acestor „criminali”, ar avea curajul unui OM, curajul de a spune lumii întregi cele cunoscute şi de a le condamna faptele, omenirea ar putea scăpa mult mai repede de ei, salvându‑se. Problema existentă este însă următoarea: raportul de forţe este favorabil „terminatorilor”. Cei care luptă pentru Dreptate şi Adevăr, pentru o Viaţă normală şi sănătoasă, pentru progresul ştinţific pus în slujba vieţii, nu în slujba morţii sau a schilodirii vieţilor omeneşti, sunt prea puţini şi prea huliţi. Aceştia sunt zilnic ameninţaţi cu moartea, li se aduc injurii, etichetări şi acuzaţii, de cei care nu fac altceva decât să perpetueze ficţiuni periculoase şi nocive pentru viaţa oricărui om. De ce sunt huliţi? Pentru că doresc binele omenirii, binele semenilor, dar în primul rând, pentru că strică planurile, celor care doresc subjugarea omenirii prin mijloace perverse şi aducerea ei (a lumii) la absoluta obedienţă faţă de unele persoane extrem de bogate, care se cred, fără nici un drept: „zei”.
Pentru că aşa stă treaba, am stârpit „floarea tăcerii” din inima mea şi mi‑am propus să‑i ajut şi pe alţii să o facă. Toate la timpul lor, însă. Lupta va fi grea, dar am convingerea că cei „buni” vor învinge, ajutaţi de Adevăratul Dumnezeu şi de Forţa Vieţii. Eu am hotărât, atunci când din sufletul meu a dispărut această floare, să‑i ajut şi pe alţii să facă acelaşi lucru, să‑i ridic la luptă împotriva celor mai sus amintiţi. Nu‑mi va fi teamă de injurii sau etichetări. Am convingerea că această luptă trebuie să o dea orice om, care vrea un viitor sănătos şi sigur pentru urmaşii lui, pentru copiii lui. Îi avem ca model de urmat pe strămoşii noştri. Nu avem dreptul să ne facem neamul de ruşine! Trebuie să fim la fel de viteji ca Mihai Viteazul, la fel de înţelepţi ca Ştefan cel Mare şi la fel de şireţi şi nemiloşi cu duşmanii, ca Vlad Ţepeş! Nu daţi înapoi zicând că metodele lui Ţepeş erau prea crude. Vă asigur eu că metodele folosite de manipulatorii psihici sunt de o mie de ori mai perverse şi mai neortodoxe decât ţapele lui Ţepeş.
„Floarea tăcerii” trebuie stârpită, trebuie să dispară din „grădina” românului şi din „grădina” lumii întregi. Ce ziceţi, facem ceea ce e bine pentru ţara noastră, împreună? Nu pentru ca noi, câţiva, să profităm în urma acestei riscante lupte, ci pentru ca toată ţara să aibă de câştigat, să se aleagă cu ceea ce e mai bun, cu ceea ce merită. Trebuie să acţionăm! Avem dreptul de a visa, spera şi lupta pentru o viaţă sănătoasă şi fericită, aici, în România! Se poate realiza acest vis, însă pentru a trăi mai bine, trebuie să devenim oameni harnici, cinstiţi, cu o gândire caracterizată de pragmatism, eficienţă, onestitate şi originalitate. Nimeni nu poate să ne interzică a face ceva pentru a ne îndeplini visul! Nimeni nu are dreptul!
De aceea, trebuie să fim siguri, că toate aceste „frumoase visuri”, se pot realiza. Trebuie însă, să ne schimbăm radical modul de a gândi, imagina şi de a ne comporta. Voinţa şi răbdarea care caracterizează poporul român, trebuie exploatate pentru a mobiliza oamenii. Fiţi cât se poate de optimişti în toate situaţiile şi nu disperaţi. Nu sunteţi singuri! Suntem un popor unit şi, împreună, toţi românii cinstiţi şi dornici de un viitor fericit, vom reuşi ceea ce ne‑am propus! Aşa că la muncă cu toţii!

                                       (Dan Chertes)

„Prea v‑aţi arătat arama,
sfâşiind această ţară,/
Prea făcurăţi neamul nostru
de ruşine şi ocară,/
Prea v‑aţi bătut joc de limbă,
de străbuni şi obicei,/
Ca să nu s‑arate‑odată
ce sunteţi ‑ nişte mişei!”

Mihai Eminescu
„Scrisoarea III”

Dumnezeul salvării (Adrian Paunescu)

Închide fereastra, perdeaua o lasă,
Dă zgomotul mării afară din casă,
Dă-mi voie s-aşez fruntea mea pe-al tău pantec,
S-ascult al rodirii şi-al tainelor cântec,

Să fiu tot o rană, să fii tot o rană,
Materia-n fierberea ei grosolană,
Să trecem în moarte din cauze varii,
Cu marea venind către noi ca barbarii.

Eu las adevărul acesta să steie,
Eşti cea mai fierbinte şi dulce femeie,
La noapte, plângând lângă tot ce mă doare,
Pe ochi desena-te-voi, straniu, cu sare.

Dă marea afară din casă şi vino,
Nestinso, neblândo şi iar nestrăino,
Pereche de umbra noptatecă pune
În contul durerii că eşti slăbiciune,

Că inima-mi pica din piept şi mă cheamă,
Că sufletul meu te consideră mamă,
Că norii se-adună şi vremea se strică
Şi eu, stând sub grijă, te ţin ca pe-o fiică,

Dar tu dintre toate mai nouă, mai vechea,
Îmi eşti dulcea umbra, împasul, perechea,
Tu, drama cu mii de soluţii greşite,
Te plâng până ochii îmi ies din orbite.

Fii azi râzătoare, fii azi optimistă,
Soluţia buna e-n noi şi există
Şi dacă, iubito, femeie visată,
Ar fi să ne stingem curând, nu odată,

Din dragostea noastră nebună şi bună,
Cu marea în casă, şi-n pat arşi de lună,
Eu ştiu că s-or naşte sub cinice astre
Alţi doi să repete-ntrebările noastre.

Ţi-ai naşte copilul, ţi-aş naşte copila,
În pumni de olar ar surâde argila
Şi daca nu e Dumnezeu să audă
Ce luptă dăm astăzi cu moartea cea crudă,

Din dragostea noastră, prin timpul prea greu
S-ar naşte el, vindecător Dumnezeuul,
Pe tronuri sărace suindu-şi fiinţa
Ar face să cânte prin noi suferinţa.

Iubito, amână secunda fatală,
Să dăm alor noştri şi dramă şi boală,
Copiilor noştri să dăm să învingă
Prin ei tragedia cu chip de seringă.

Dă zgomotul mării afară din casă,
Vreau linişte, linişte, marea m-apasă.
Vreau moartea să vină să lupte cu mine,
Eu sunt cineva, moartea e oarecine.

Şi mută din tine în mine durerea,
Că tot ţi-o voi lua folosind mângâierea
Te-nchină şi crede, în mine te mută,
Cu jale cu tot şi cu clipa temută.

Şi daca se-ngăduie fapta aceasta,
Cu pumnii aprinşi mergi şi sparge fereastra,
Să intre barbara şi tulburea mare
Prin noi în pământul pe care nu-l doare,

Să intre săratele zbateri şi unde
Sub toţi cei ce n-au simţăminte profunde,
Să-mi spele armura, sa-ţi treacă de coapsă,
Căci marea e singura lumii pedeapsă,

Să rupa, în val, şantinele de veghe,
Căci marea e singura morţii pereche,
Să vina fatal, consfinţând cu toţi solii
Mutarea în mine a dramei şi bolii,

Să vina să stingă cu tot vicleşugul
Şi lampa din casă şi ochii şi rugul
Şi-apoi să mă ducă departe, departe,
Sătulul de viaţă, bolnavul de moarte,

Să-ţi scriu cărţi poştale pe piele de cegă
Din Marea Niponă, din Marea Norvegă,
Din Marea de Flăcări ce plânge sub mare,
Iubito, pedeapsa, iubito, mirare,

Iubito de neguri, iubito de lună,
Iubito de taină şi jale-mpreună,
Iubito de carne, iubito de şoapte,
Suav miazăzi şi brutal miazănoapte,

Dar ăstea sunt simple şi bune cuvinte,
Şint legile care fac vieţi şi morminte,
Dar ăstea nimic nu înseamnă când vine
O grijă la mine şi moartea la tine.

Apleaca-ţi fiinţa prin ceaţa albastră
Să naştem salvarea din dragostea noastră
Şi roagă-te fiului tău ce e-n tine,
Să vină mai repede, să-ţi fie bine.

Să vina să urle ca mama şi tatăl
Îi sunt duşi la moarte; el şovăie, iată-l,
Da sângele tău, pur şi tânăr, să-l crească
În ritm fără pauză neomenească,

Dă pantecul tău, rodniciei, seminţei,
Fii gazdă nu bolii, ci vietii, fiinţei,
Tu meriţi pământul să-ti stea sub picioare,
Regină prea blândă şi nemuritoare,

Din mare să-ţi bată mătănii catargul,
Cum buzele tale îşi tânguie arcul,
Cum inima mea te-a găsit şi te ştie
Şi eşti bucurie, şi eşti tragedie.

Hai, vino, în liniştea mea neguroasă,
Dă zgomotul mării afară din casă
Şi-n larmele lumii şi-n templele mării
Să naşti Dumnezeul cinstit al salvării.

  Îngerul meu blond,

Te-aș acoperi toată cu sărutări, cum argintarii îmbracă cu pietre scumpe icoana Maicii Domnului, dacă ai fi de față; aș face-o în gând, dacă n-aș fi atât de gelos precum sunt. Tu îmi faci imputarea că nu-ți vorbesc de loc de amor - dar tu nu știi că amorul meu e un păhar în adevăr dulce, dar în fundul lui e plin de amărăciune. Și acea amărăciune, care-mi turbură pururea amintirea ta, e acea gelozie nebună, care mă face distras, care mă amărăște și când ești de față, și când nu ești. Veronicuța mea, dacă acest sentiment care tâmpește mintea și stinge-n om orice curaj de viață, n-ar învenina pururea zilele și nopțile mele, dacă n-ar fi ingrediența fatală a oricărei gândiri la tine, aș fi poate în scrisorile mele mai expresiv și mai vorbăreț. Tu trebuie să știi, Veronică, că pe cât te iubesc, tot așa - uneori - te urăsc; te urăsc fără cauză, fără cuvânt, numai pentru că-mi închipuiesc că râzi cu altul, pentru care râsul tău nu are prețul ce i-l dau eu și nebunesc la ideea că te-ar putea atinge altul, când trupul tău e al meu exclusiv și fără împărtășire. Te urăsc uneori pentru că te știu stăpână pe toate farmecele cu care m-ai nebunit, te urăsc presupuind că ai putea dărui din ceea ce e averea mea, singura mea avere. Fericit pe deplin nu aș fi cu tine, decât departe de lume, unde să n-am nici a te arăta nimănui și liniștit nu aș fi decât închizându-te într-o colivie, unde numai eu să am intrarea. Și această amărăciune e uneori atât de mare, încât pare c-aș fi vrut să nu te fi văzut niciodată. E drept că viața mea ar fi fost săracă, ar fi fost lipsită de tot ce-i dă cuprins și înțeles, e drept că nu te-aș fi strâns în brațe, dulce și albă amică, dar nici n-aș fi suferit atât, nici n-aș fi trăit pururea ca un om care duce un tezaur printr-un codru de tâlhari. Oare acel om, pururea în pericol de a-și arunca viața pentru acel tezaur și pururea în pericol de a-l pierde, nu-și zice în sine uneori că, cu toate că iubește tezaurul, ar fi fost - nu mai fericit, dar mai puțin nefericit să nu-l fi avut? Așa zice poate, dar cu toate acestea nu-l lasă în pădure, cu toate acestea-l iubește mai mult decât viața. Așa te iubesc și eu - mai mult decât viața, mai mult decât orice în lume și pururea cu frica-n sân, aș vrea să mor or să murim împreună, ca să nu mai am frica de-a te pierde. Ți-am spus, Nicuță, că pentru mine viața s-a încheiat. Ce-mi mai spui tu, că sper să aflu alt amor cu ușurință și că nu apreciez îndestul dragostea ta? Nu mai sunt în stare și nu voi mai fi de-a iubi nimic în lume, afară de tine.

Dac-ai cunoaște această mizerie sufletească care mă roade, dacă ai ști cu câtă amărăciune, cu câtă neagră și urâtă gelozie te iubesc, nu mi-ai mai face imputarea că nu-ți scriu uneori o vorbă de amor. În acel moment te-aș săruta, te-aș desmierda, dar te-aș ucide totodată.

Momoțelule, îți sărut mânile tale mici și genunchii tăi cu gropițe și gura ta cea dulce și părul și ochii și coatele și toată, toată te sărut și te rog, te rog mult să nu mă uiți deloc, deși poate tocmai când vei ști că te iubesc ***, nu vei mai pune nici un preț pe iubirea

lui Emin     ( Din luna lui Iunie 1882.)

  Măi fată nebună și drăgălașă,

   Și zi e pozitiv că eu te-nșel, că te uit, că-mi ești dragă numai pe cât te văd cu ochii? Mânca-ți-aș ochii tăi cei dulci, nebuno, dar te iubesc cu sufletul, dar nu știu nici ce să-ncep, nici ce să fac de dragul tău. Dar zi și tu - ce e de făcut? În vremea asta în care nu-i nimenea aici, în care vegetez ca un adevărat animal, bolnav și descurajat - cum să vin la tine, pe cine să las în loc?

   tu mă sfătuiești să petrec, să mă folosesc de tinerețe și alte asemenea mofturi nihiliste pe cari le citești în romanuri. Viața mea ești tu, prin urmare nici un gând nu-mi vine măcar să petrec când sunt fără tine. Nimeni nu mă vede nicăiri, duc o viață monotonă de pe-o zi pe alta. Singur, fără prieteni și fără cunoscuți, și tu zici să petrec, ca și când un asemenea lucru se poate comanda în starea sufletească în care sunt.

   Tu zici că presimți nenorociri. Nu mai presimți, dragul meu suflet, nimic; ceea ce e pozitiv este că suferi de superexcitație nervoasă, care va înceta când vom fi împreună și vom fi împreună. Ce dracu! Odată trebuie să se schimbe în bine mizeria actuală, odată trebuie să ne regăsim pentru toată viața ca să nu ne mai despărțim nici odinioară. Iubirea mea pentru tine nu mai e un vis sau o speranță depărtată; e ceva aievea, e o simțire hotărâtă și de toate zilele cum e aerul pe care-l respir. Tu știi fără bine că sunt statornic, chiar încăpățânat, și poate dacă n-aș fi așa, ar fi pe de-o parte mai bine, dar pe de alta nu te-aș iubi cu atâta nestrămutare, precum te iubesc.

   E prea adevărat ceea ce-mi scrii, că oamenii sunt mai îngăduitori cu viciile celor bogați decât cu patimele adevărate ale omului sărac. Dar așa e lumea, așa a fost totdeuna. Cu toate acestea, dacă lumea e nedreaptă, natura nu e tot astfel. O singură clipă din viața a doi nenorociți ca noi, o clipă de uitare de sine și de beție plătește mai multe decât viața întreagă a acestor oameni.

   Ți-am spus, Nicuță, că urâtă să fii, oricum ai fi, tot dragă ai să-mi rămâi și nici nu se poate altfel - căci tu ești cel dintâi amor al meu și vei fi unicul și cel din urmă. Dacă aceasta poate fi o mângâiere pentru singurătatea ta, o mângăere e drept că deșartă și goală, dacă te poate mângâia jurământul meu sfânt că nu iubesc și nu voi iubi niciodată pe nimeni afară de tine, dacă te poate mângâia mărturisirea că neagră mi-e ziua în care nu te văd, și pustie viața fără de tine, atunci crede-le, căci adevărate sunt și mângâie-te măcar cât de puțin.

   Îți sărut picioarele tale, copilul meu cel dulce, și te rog, te rog mult să te liniștești, să crezi în statornicia și în iubirea mea și să speri, dacă poți spera. Dacă am avea religie, noi doi, am crede că Dumnezeu nu va lăsa nerăsplătit atât amor, dar n-o avem, de aceea numai în noi înșine putem crede și pe noi înșine ne putem întemeia. Eu zic: crede în mine și nu vei fi amăgită, afară doar dac-oi muri. Te sărut și te rog, liniștește-te, căci starea ta mă doare mai mult decât mizeriile mele proprii. Al tău

                        Emin   (  August 1882)

Te iubesc fara nici un semn de punctuatie (textul nu imi apartine)

Prietena mea XXXX imi scrie ca i s-a stricat telefonul. Nu mai poate tasta semnul exclamarii dupa " te iubesc"
Ce poate fi mai frumos decat un te iubesc fara nici un semn de punctuatie?

Te iubesc, Virgula.
Urmeaza un "Dar" un "Insa", un "Si", un "poate..."

Te iubesc! Semnul Exclamarii .
Aici. Acum. Nebuneste. Ard. Cu fluturi in stomac, cu batai nebune de inima, cu crize de-a dreptul copilaresti de gelozie, cu senzatia acuta ca nu mai am aer daca nu esti langa mine. Si ca imi ia sangele foc atunci cand esti. Cu dor. Cu pofta. Cu durere. Mai mult decat am iubit vreodata pe altcineva. Patimas. Posesiv. Hotarat. Vreau sa fii a mea. A nimanui altcuiva. Vreau sa am drept de viata si de moarte asupra ta. Vreau sa iti dau si sa imi dai totul.

Te iubesc. Punct.
Asumat. Constient. Acum mai linistit. Echilibrat. Determinat. Putem incepe sa construim urmatoarea propozitie impreuna. Te accept. Cu bune si cu rele. Am trecut impreuna prin bune si prin rele. Avem cicatrici. Dar Avem si amintiri frumoase. Nu pot fara tine. Vreau sa fim impreuna. La bine si la rau.

Te iubesc
Dincolo de timp si spatiu. Vesnicie. Unul. O singura inima. Tu imi raspunzi fara macar ca eu sa stiu ca ma intreb. Fara conditii. Multumindu-ti ca te iubesc. Fara asteptari. Iubindu-ti defectele pe care altii ti le accepta. Daca ai avea iubit l-as iubi pana si pe el. Pentru ca e parte din tine. Multumind pentru bucuria de a ma putea jertfi pentru tine. Pentru bucuria de a-ti darui. Fericirea ta ma face fericit. Chiar daca are pretul nefericirii mele. Pot fara tine. Pentru ca esti in mine. Oriunde si cu oricine ai fi. Te port in inima mea. Dintotdeauna. Pentru totdeauna.

Va doresc sa fiti iubiti fara nici un semn de punctuatie!
Dar parca mai frumos e sa ajungi sa poti iubi tu asa...Asa ca va doresc sa intalniti persoana care va poate face sa iubiti asa! :)