GRIGORE ALEXANDRESCU
(Lui ANTONESCU)
Vulpea liberală
Vulpea fără-ncetare
Striga în gura mare
Că de cînd elefantul peste păduri domnește
Trebile merg la vale și lumea pătimește.
Că este nedreptate
Să va să cheltuiască
Veniturile toate
Pentru masa crăiască.
D-acestea elefantul, cît a luat de știre,
Temîndu-se, cu dreptul, de vreo răsvrătire,
Pe iepure la vulpe cu un bilet trimise,
O invită la curte, o-mbrățișe și-i zise:
„Am aflat, jupîneasă, că ai mare talent.
Voi să te pui în pîine;
Și începînd de mîine
Îți dăm cu mulțumire,
Ca un semn de cinstire,
Al găinelor noastre întins departament:
Caută-ți bine treaba.“
— „Pe seama mea te lasă“,
Răspunse oratorul și, sărutîndu-i laba,
Se întoarse acasă.
În ziua viitoare,
Vulpea ca totdeauna veni la adunare;
Dar însă oblojită, pe subt barbă legată,
„Ce ai, de ești asfel?“ o întrebară toate.
„Îmi e rău de aseară, îmi e rău cît se poate,
Și cu trebile țării să mă lăsați în pace.
Craiul știe ce face;
El nencetat gîndește la al obștii folos.
Adio! sînt bolnavă: m-am înecat c-un os.“
Cunosc mulți liberali, la vorbe ei se-ntrec,
Dar pînă în sfîrșit cu oase se înec.
(Lui PONTA)
Şarlatanul şi bolnavul
La un neguţător mare
Cărui vederea-i slăbise
Fără nici o invitare
Un doctor vestit venise.
Când zic vestit, se-nţelege că nimeni nu-l cunoştea,
Însă avea atestate
Numai în aur legate,
Diplome ce-n academii luase, cum el zicea,
Prin ţări care niciodată
Nu au figurat pe hartă,
Dar care cu bună seamă el nici le-ar fi părăsit,
De-ar fi mai avut acolo vreun bolnav de lecuit.
Bunul pătimaş îl crede,
Doctorul vreme nu pierde,
Ci-l unge c-o alifie, apoi la ochi l-a legat,
Apoi după ce îi spune din partea lui Ipocrat
Că are să şază astfel o săptămână deplin
Întinde mâna... pe masă era un frumos rubin,
Inel de formă antică, vechi suvenir părintesc;
Doctorul îl ia, se duce, şi ca să vă povestesc
Mai pe scurt, el vine iară a doua ş-a treia zi,
Şi nencetat, totdeauna, la orice vizită nouă
Luă câte unul-două
Din lucrurile mai scumpe câte în casă găsi.
Când se-mplini săptămna, pe bolnav îl dezlegă:
"Uite-te, cum ţi se pare, şi cum vezi?" îl întrebă.
"Cum văz? răspunse bolnavul, împrejurul său privind
Şi din averile sale nimica nemaivăzând.
Cum văz? nu ştiu, frate, atât numai pot să zic
Că din ce vedeam odată acum nu mai văz nimic."
Cunosc patrioţi politici, care-aşa exploatez
Simplitatea populară, şi ei singuri profitez.
