cuiab

 
registro: 23/05/2010
Cea mai gravă ofensă adusă prostului nu e să-i spui că e prost ci să se convingă şi alţii,dar mai ales el!...că ai dreptate.
Pontos12mais
Próximo nível: 
Pontos necessários: 188

Strada Negoiu II

Cuvânt înainte

Mentalitatea societăţii acestui moment diferă contrastant de cea a societăţii de acum 50-100 de ani iar generaţiei tinere îi vine greu să înţeleagă şi judecă mult prea aspru anumite situaţii prin care au trecut anumite personaje din trecut. Fiecare generaţie a trebuit să plătească un anume tribut mentalitaţii şi cutumelor vremii sale. Iar de cele mai multe ori tributul plătit a însemnat schimbarea cursului vieţii unora într-un mod nedorit.

 

Motto

Iară nu suntu vremile supt cârma omului, ci bietul om supt vremi.

Miron Costin-Letopiseţul Ţării Moldovei

Iar un câtec popular zice:

“...Aşa a lăsat Cristos

Să ia frumos pe frumos...”

Aşa o fi, dar excepţia confirmă regula?

 

 “Mama” Maria

Familia Ilincescu locuia tot pe strada mea, pe latura opusă lui Vasile Rusu. Gospodăria lor era izolată, fiind prima de pe acea latura, capătul dinspre gară, dincolo de ea fiind teren viran pe coasta în sus până-n Şosea.

Dintre membrii familiei prima cu care am făcut cunoştinţă a fost Maria Ilincescu, cea căreia eu urmam mai apoi să-i spun  “mama Maria”.

Aveam numai trei ani jumătate când, rămânând fără bunicul, ieşeam singur pe poartă. Ea, venind de pe nu ştiu unde, când m-a văzut singur la stradă, de teamă să nu ajung la Şosea şi să  dea vreo maşină peste mine, m-a băgat în curte. Dar văzând că nu e nimeni la acel moment acasă m-a luat la ea ca nu cumva să ies din nou la stradă. Aşa am ajuns să-l cunosc pe Florică, băiatul ei, care era mai mare decât mine cu şapte ani.

Florică nu era chiar o frumuseţe de băiat; avea incisivii prea mari şi în in exterior, semănând cu un iepure, motiv pentru care toţi îi ziceau “dinţosul”, iar el, cu nevinovăţia copilăriei, nu învăţase cum să-i ţină acoperiţi cu buza superioară. Altfel un băiat foarte bun şi cu mult suflet. De cum a văzut că le intru în curte cu mama Maria de mână mi-a şi ieşit în întâmpinare. Am devenit imediat prieteni vizitele reciproce devenind familiare.

Dar când am dat cu ochii de nea Jan, soţul mamei Maria, am suferit primul şoc din viaţa mea. A fost primul Quasimodo pe care-l vedeam! Nea Jan nu era tot aşa de urât dar avea o frumuseţe de cocoaşă ca numitul personaj. Infirmitatea îi era în schimb compensată de foarte multă bunătate şi blândeţe. Pensionar fiind, sta mai mult pe Argeş la pescuit şi, ca oricărui pescar, îi plăcea foarte mult să povestească...

Familia Ilincescu mai avea un membru de care chiar nea Jan era foarte mândru: nea Ilie.Nea Ilie era căsătorit şi nu locuia cu ei; era frizer şi şef în cea mai de lux frizerie din centrul oraşului. Însă el a fost cel care a schimbat viaţa mamei Maria.  Cum?

În momentul declanşării celui de-Al Doilea Razboi Mondial prin agresiunea Poloniei de către Germania nazistă foarte mulţi polonezi s-au refugiat în România. Unii au ajuns şi prin părţile noastre. De unul dintre ei s-a îndrăgostit şi mama Maria. Doar că polonezul n-a avut gânduri serioase, iar ea, fată naivă, s-a trezit mamă tânără dar cu “copil din flori”. Cum mentalitatea societăţii acelor vremuri condamna ca pe o faptă extrem de ruşinoasă asupra întregii familii, mama Maria a fost alungată de acasă cu copilul mic în braţe. Ani grei, de război şi după, ea şi-a dus crucea. Şi cum n-avea o casă a ei, iar nea Ilie era încă mic, a acceptat cererea în căsătorie a lui nea Jan. Cu economiile lui au cumpărat peticul de pământ de pe strada noastră unde au întemeiat gospodăria.

Poate mama Maria nu-l va fi iubit pe nea Jan, dar el sigur a iubit-o (deşi cu câţiva ani mai mare decât mama ea tot mai păstra semnele frumuseţii transmise şi lui nea Ilie, cel conceput cu polonezul). Nu am auzit măcar o dată tonul ridicat între ei sau acuzaţii ale unuia aduse celuilalt. În această familie respectul unuia faţă de celălalt a fost liantul care i-a ţinut uniţi până când au trecut în nefiinţă.

Odihnească-se în pace!