"-Alber!...Am vrut sa aud c u m suna.Alber,fara t.E cam caraghios.Pe mine ma cheama Maria...Si ce faci in viata?
Era marinar!Mai bine n-ar fi spus!Dar el ii placea , trebuia sa se impace.Sau sa-i ignore ocupatia...
Il gasi asezat pe Calul de Salcie.Era ud,dar pe fata nu i se citea nici o suferinta , ploaia il inviora,ca pe plante.Maria il privi cu ura , sa fi fost incovoiat ,sa nu fi avut genele atit de dese si grele,impodobite cu picaturi de apa ca niste strasuri,sa-l fi simtit trist sau nelinistit,s-ar fi apropiat de el dintr-o data.Avea nevoie de o intimplare deplina,care sa depaseasca moartea din orele cind o cunoscuse si o examinase cu luciditate.
-Ce faci aici?intreba,rece.
-Te astept,raspunse Alber.
Privea in sus,la ea , nu se ridicase.Era atit de ud,ca parea iesit din mare.Maria puse o mina pe Calul de Salcie.
-Buna seara,Cristofor!
Era grava,cu o sinceritate deplina , trunchiul acesta adus de valuri ,semanind cu un cal esuat,fusese un prieten real,pina la insufletire.A c u m ar fi petrecut o ora de impacare si nostalgie,aplecata pe grumazul lui,leganindu-l si spunindu-i cuvinte calde in ploaie.Intre ei aparuse un barbat , avea nevoie de el si-i venea sa scrisneasca de furie.
-De cind astepti?
-De cind n-ai venit.
Era nebun ? Sau ii placea sa se joace cu vorbele?Dar poate spunea adevarul,si atunci avea datoria sa-l iubeasca,macar provizoriu."
